SFINTELE VEŞMINTE

Veşmintele liturgice sunt podoabele vestimentare care alcătuiesc costumul pe care-l îmbracă la săvârşirea slujbelor sfinte reprezentanţii celor trei trepte de slujire divină: diaconul, preotul şi episcopul. Aceste veşminte îi deosebesc pe cei ce slujesc cu ele nu numai de ceilalţi credincioşi, ci şi de ei înşişi, ca slujitori văzuţi ai Tainelor dumnezeieşti.
Veşmintele liturgice se impun prin frumuseţea culorilor şi eleganţa formelor, ca semn al adorării Preasfintei Treimi, prin liturghisirea slujitorilor văzuţi, împreună cu Hristos, Săvârşitorul nevăzut al Sfintelor Taine, şi împreună cu îngerii din ceruri. De aceea ele se şi sfinţesc înainte de a le folosi prima dată, iar la înveşmântarea lor se rostesc rugăciuni speciale pentru fiecare veşmânt.

1. Veşmintele diaconului sunt: stiharul, orarul şi mânecuţele.

Stiharul este comun tuturor celor trei trepte ierarhice şi se aseamănă cu o tunică sau cu o cămaşă lungă, care acoperă tot trupul, simbolizând, mai ales ce alb, curăţia spirituală a celor ce slujesc şi frumuseţea îngerilor din ceruri;
Orarul, specific diaconului, este o fâşie lată de 0,15 m şi lungă până la 4m, care atârnă cu cele două capete pe umărul stâng, înconjurând pe subsuoara dreaptă, simbolizând aripile îngereşti;
Mânecuţele, comune şi celorlalte veşminte, strâng mâinile peste stihar, simbolizând puterea lui Dumnezeu oferită slujitorilor.

2. Veşmintele preotului sunt: stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuţele şi felon.

Epitrahilul provine din orarul diaconului, atârnat pe grumazul preotului, cele două laturi unindu-se, simbolizând jugul pe care trebuie să-l poarte săvârşitorul Sfintelor Taine.
Brâul este o încingătoare care strânge mijlocul peste stihar şi epitrahil, simbolizând puterea dată de Dumnezeu săvârşitorului văzut al celor sfinte.
Felon este specific costumului preoţesc şi se aseamănă cu o pelerină fără mânici care acoperă tot corpul, având o deschizătură la mijloc prin care se introduce capul. Felonul simbolizează purpura cu care a fost îmbrăcat Hristos la Patimi, dar şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu care acoperă pe slujitorii Săi.

3. Veşmintele episcopului sunt: stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuţele, bederniţa, sacosul, omoforul, epigonatul sau bederniţa, mantia şi mitra.

Sacosul, specific arhiereilor, are forma unui sac, cu mânici largi şi înlocuieşte vechiul felon, simbolizând cămaşa Mântuitorului, pentru care s-a tras sorţi, iar clopoţeii închipuiesc cuvântul lui Dumnezeu pe care îl vesteşte episcopul.
Omoforul este purtat de arhierei pe umeri, împrejurul gâtului, peste sacos, simbolizând oaia cea pierdută pe care a salvat-o Mântuitorul.
Bederniţa este o distincţie pe care o pot primi şi preoţii, sub forma unui romb, simbolizând „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”(Efeseni 6, 17).
Mantia este o pelerină bogată, care închipuie darul purtării de grijă a lui Dumnezeu, fiind împodobită cu fâşii şi care se încheie în faţă la gât şi la picioare, cu câte două tăbliţe brodate, simbolizând tablele Legii Vechi, cele se sus, iar cele de jos cele Vechiul şi Noul Testament, unite prin Hristos.
Mitra este purtată pe cap de arhierei, ca o coroană, simbolizând cununa de spini a Mântuitorului.

† Dr. Laurenţiu STREZA,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului